Un supraveghetor al Penitenciarului nr.13-Chișinău, REŢINUT. Ce intenţii avea (VIDEO/FOTO)
Un supraveghetor al Penitenciarului nr.13-Chișinău a fost reținut pentru tentativă de introducere în detenție a substanţelor interzise şi a telefoanelor mobile.
Astăzi, în jurul orei 07:45, la punctul de trecere și control al instituției, angajații serviciilor abilitate au efectuat un control special asupra supraveghetorului de 22 de ani, în momentul în care acesta urma să efectueze intrarea pe teritoriul închisorii în scop de serviciu.
În rezultatul verificării, în geanta personală a suspectului, printre lucrurile personale, au fost depistate trei telefoane mobile de model diferit cu două cartele SIM, învelite într-un pachet din polietilenă şi alte trei obiecte de diferite dimensiuni învelite în bandă adezivă, ce conţineau masă vegetală asemănătoare cu marijuana, substanţă de provenienţă necunoscută de culoare gri şi o altă substanţă de culoare neagră.
În privința acestui caz, au fost întocmite materialele necesare și inițiată o anchetă internă, fiind sesizați angajaţii Inspectoratului de Poliție și Procuratura sectorului Centru al Capitalei pentru adoptarea unei decizii conform legislației în vigoare.
Dacă îi va fi demonstrată vinovăția, angajatul riscă până la trei ani de închisoare sau o amendă de până la 10.000 de lei, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.