Un tânăr a murit într-un accident rutier: A urcat BEAT și FĂRĂ PERMIS la volan
Două accidente rutiere, soldate cu două persoane decedate pe drumurile din țară au avut loc în ultimele 24 de ore.
În primul caz, un tânăr de 22 de ani, fără permis de conducere, conducând o motocicletă de de model Honda, pe traseul Cantemir-Comrat, la intrare în satul Vișiniovca, în curbă, având viteză excesivă și fiiind în stare de ebrietate a derapat de pe traseu, izbinduse în parapetul unui pod. În urma impactului, tînărul a decedat în drum spre spital.
În cel de-al doilea caz, șoferul, un tânăr de 18 ani, locuitor al raionului Hîncești, fiind la volanul unui automobil de model „Skoda Fabia”, a pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea carosabilului. În urma impactului acesta a decedat pe loc.
În acest sens, Poliția solicită repetat conducătorilor auto să conducă prudent și să reducă viteza atunci cînd se află la volan.
Menționăm că, una dintre preocupările permanente ale Inspectoratului Național de Patrulare - reprezintă îmbunătăţirea continuă a nivelului de conştientizare a participanţilor la traficul rutier, cu privire la expunerea acestora la pericolul încălcării regulilor de circulaţie, care pot duce la înregistrarea unor evenimente grave.
Astfel, prin acţiunile desfășurate în teren de către polițiștii de patrulare, se dorește sensibilizarea participanţilor la traficul rutier, care prin adoptarea unui comportament adecvat şi civilizat, dar şi prin respectarea strictă a regulilor de circulaţie, să conducă la idealul de o zi fără accidente rutiere.
De la începutul anului, au fost înregistrate 820 accidente rutiere, soldate cu 72 de persoane decedate și alte 976 traumatizate.