Un tânăr a nimerit SUB ROATA UNUI TRACTOR. Echipajul SMURD nu i-a mai putut face NIMIC
Tragedie cumplită în România, Uriu, Bistriţa Năsăud. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit, după ce a fost prins sub roata unui tractor, scrie spynews.ro.
La faţa locului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, unul al Serviciului de Ambulanță Județean, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din zonă.
„Victima a fost scoasă de sub tractor înainte ca echipajele să ajungă la locul indicat. Este în continuare inconștientă, prezintă un traumatism cranio-facial grav, va fi preluată de elicopterul SMURD, care urmează să aterizeze pe terenul de sport din localitatea Uriu. Din păcate, victima – un bărbat în vârstă de 26 de ani – nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul care încadrează elicopterul SMURD fiind nevoit să îi declare decesul, la locul solicitării”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.
Din păcate, pentru tânărul de 26 de ani nu s-a mai putut face nimic. A fost deschisă o anchetă de către poliţişti.