Un tânăr aflat în căutare internațională pentru tortură şi violență, extrădat autorităților ucrainene (VIDEO)
Extrădat autorităților ucrainene, după ce a comis multiple infracțiuni. Astăzi, 14 noiembrie, în punctul de trecere a frontierei de stat Tudora a fost încheiată procedura de extrădare a unui cetățean al Ucrainei. Tânărul de 25 de ani era dat în căutare internațională pentru tortură, violență și alte infracțiuni săvârșite pe teritoriul țării de origine.
Individul a fost reținut acum o lună de către polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău, după aterizarea cursei Istanbul – Chișinău. În timpul verificărilor, s-a constatat că tânărul figurează în căutare internațională cu scop de arest și extradare de către BNC Interpol Kiev. Acesta a reușit să fie fugar aproape patru ani.
La 30 octombrie, Judecătoria Chișinău a emis o încheiere în numele Legii, prin care a fost admis demersul de extrădare din Republica Moldova în Ucraina, în scopul tragerii la răspundere penală a acestuia pentru infracțiunile comise anterior.
Până în ziua extrădării, persoana reținută s-a aflat în detenție în Penitenciarul nr.13 din municipiul Chișinău.
În dimineața zilei de astăzi, polițiștii de frontieră l-au extrădat organelor de ocrotire a normelor de drept din Ucraina. Acțiunea a avut loc în punctul de trecere Tudora – Starokozache.
PUBLIKA.MD AMINTEŞTE: Infractor aflat în căutare de patru ani, reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău. Vindea articole pornografice