Un tânăr, condamnat la închisoare în dosarul violenţelor de la Bălţi
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost condamnat în dosarul violenţelor de la Bălţi de pe 5 august. Tânărul este acuzat de violarea drepturilor la libera întrunire.
Pentru acuzaţiile aduse, locuitorul oraşului Bălţi a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Bărbatul spune că va face recurs la Curtea de Apel Bălţi.
"Eu am rămas uimit de decizia judecătorului. El nu a ţinut cont de faptul că procurorul a cerut o altă pedeapsă pentru mine. Cu cât mai departe cu atât mai dificil. Voi ataca această decizie", a spus Dmitrii Aitov.
Potrivit preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Şelin, pedeapsa este prea dură.
"Pe noi asta ne sperie. Dacă o persoană care nu cunoaşte legea, pentru faptul că a aruncat cu roşii, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, atunci pe mine, în calitate de organizator, cred că mă aşteaptă o pedeapsă mai dură", a spus preşedintele PSD Victor Şelin.
Şelin a mai declarat că îi va asigura lui Dmitrii Aidov asistenţă juridică de calitate. Amintim că primul condamnat, în cazul violenţelor de la Bălţi, a fost amendat cu patru mii de lei, la sfârşitul lunii octombrie.
Publika.md aminteşte că pe 5 august, la Bălţi, în timpul Marşului Unirii, organizat de "Acţiunea 2012", participanţii la miting au fost atacaţi de simpatizanţii mişcărilor de stânga, iar demonstraţia s-a soldat cu violenţe în urma cărora o jurnalistă a avut de suferit.
În urma violenţelor, Comisariatul de poliţie din Bălţi a pornit mai multe cauze penale pe faptul violării dreptului la libertatea întrunirilor (cinci cauze penale) şi huliganismului (două cauze penale). Dintre acestea, procurorii au expediat spre examinare în instanţa de judecată patru cauze penale, inclusiv dosarul ce vizează numele lui Victor Şelin, învinuit de violarea dreptului la libertatea întrunirilor.