Un tânăr din Capitală este cercetat penal de ofițerii anticorupție și procurori, într-un dosar pornit pe trafic de influență, urmare a unui denunț la CNA. Bărbatul ar fi extorcat și primit 1000 de euro sub pretextul că poate organiza procesul de eliberare a unui permis de conducere de categoria „A”, „B” și „C”.
Dimineaţă au avut loc percheziții în automobilul și la domiciliul suspectului, acesta fiind reținut pentru 72 de ore.
În septembrie 2019, suspectul ar fi aranjat eliberarea unui alt permis de conducere de categoria „B” fratelui denunțătorului, la fel pentru o mită de 1000 de euro. Pe acel caz a fost pornită o cauză penală. Acum, cele două dosare sunt conexate într-o procedură unică.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 150.000 de lei.