Un tânăr din Moldova, SPÂNZURAT într-o pădure din Suceava. Poliţia crede că s-a sinucis
Băiatul de 15 ani era din Orhei şi a fost găsit spânzurat într-o pădure de lângă oraşul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, scrie RTV.net.
Tânărul era elev în clasa a IX-a şi învăţa la un colegiu din Câmpulung Moldovenesc şi locuia într-un cămin, iar de luni seară a fost dat dispărut de colegii săi. În această dimineaţă, poliţiştii au găsit trupul neînsufleţit al băiatului într-o pădure de la marginea localităţii.
Potrivit versiunii preliminare, elevul de 15 ani s-ar fi sinucis.
Băiatul era din Republica Moldova şi venise în România la studii. Potrivit primelor informaţii, acesta s-a sinucis pentru că îi era dor de casă. El nu a dorit să vină în România, însă părinţii lui au insistat.
Pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă.
Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe a declarat, pentru Publika TV, că reprezentanţii Consulatului general al Moldovei la Iaşi au luat legătura cu părinţii băiatului. Ei vor acorda asistenţa necesară pentru repatrierea corpului neînsufleţit al acestuia.