Un tânăr de 26 de ani din raionul Orhei a fost reținut în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri. În urma investigațiilor, s-a stabilit că suspectul comercializa droguri de tip PVP prin intermediul aplicației Telegram.
În timpul perchezițiilor efectuate în apartamentul pe care suspectul îl închiria, polițiștii au depistat și ridicat circa 37 de pachețele învelite în bandă adezivă în care se aflau droguri de tip PVP, carduri bancare, două telefoane mobile și o armă pe care acesta o deținea ilegal.
Valoarea drogurilor pe piața neagră se ridică la 75 000 de lei.
Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta riscă de la 3 până la 15 de ani de închisoare.