Un tânăr de 34 de ani, originar din raionul Ungheni, a ajuns pe banca acuzaților pentru mercenariat. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, acesta s-ar fi înrolat într-o formațiune militară din republica secesionistă Donețk din estul Ucrainei, între anii 2016 şi 2020.
Tânărul este învinuit că a violat integritatea teritorială a ţării vecine și a participat la menținerea pretinsei statalități a regiunii secesioniste.
Conform legislației naționale, activitatea de mercenariat se pedepsește cu până la zece ani de închisoare.