Un tânăr din Sângerei şi-a deschis propria afacere cu copaci Paulownia. Află de ce arborii sunt populari în întreaga lume
Paulownia, copacul-minune, care creşte cel mai repede, poate fi văzut acum şi în Moldova. Un tânăr din raionul Sângerei a plantat anul trecut câteva hectare de puieţi. Arborele a căpătat o imensă popularitate în lume, deoarece este cultivat în special pentru producerea cherestelei şi a biomasei.
Acum un an, Sergiu Cervoneac din satul Pepeni, raionul Sângerei, a adus din Spania puieţi din specia Paulownia, care au fost plantaţi pe un hectar.
"Rădăcina de Paulownia Clone în Vitro 112 ajunge la adâncimea de până la nouă metri. Este o rădăcină pivotantă care singură se duce după apă. Este foarte bună împotriva alunecărilor de teren pe care le avem în Republica Moldova", afirmă bărbatul.
Copacii s-au dovedit a fi rezistenţi la temperaturi scăzute şi secetă, iar în acest an, tânărul a hotărât să extindă plantaţia de Paulownia cu şase hectare.
"Am făcut studiile în străinătate şi am avut colegi care erau implicaţi în energii renovabile. El se foloseşte pentru a obţine biomasă şi cherestea. Pentru biomasă se pun mai mulţi copaci la hectar, la al doilea an de viaţă deja avem o rentabilitate de 50 de tone de biomasă pe an. Din cherestea se primesc cam 200 de cuburi", a mai adăugat el.
Tatăl tânărului este convins că va reuşi să obţină o sursă de energie mai ieftină.
"M-a frapat lucrul acesta, fiindcă e ceva nou, într-un an de zile să ajungă să crească un metru şi 80 de centimentri sau doi metri. M-am gândit că e un lucru bun această biomasa, vom avea şi noi căldura noastră", a menţionat tatăl tânărului, Victor Cervoneac.
Plantaţia lui Sergiu a devenit o adevărată atracţie pentru locuitorii din Pepeni.
"Mi-a părut că e răsărită deodată. Acum toţi vor să obţină energie şi să facă focul mai uşor", spune un consătean.
Pe un hectar, sunt plantaţi câte 620 de copaci, care sunt tăiaţi după cinci ani.