Un tânăr moldovean, recent revenit din Ucraina, a fost reținut în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera de stat.
Incidentul a fost înregistrat în noaptea de miercuri. Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, a observat o persoană care se îndrepta spre linia frontierei de stat, luminându-și calea cu o lanternă.
Precum s-a stabilit ulterior, suspectul este cetățean al Republicii Moldova, locuitor al raionului Comrat, în vârstă de 21 de ani. Tânărul, cu o oră în urmă ar fi revenit din Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei Basarabeasca.
Aceasta a mărturisit că, din cauza ceții și întunericului, s-ar fi rătăcit. Faptul a trezit bănuieli, căci tânărul se afla în regim de autoizolare pe teritoriul Moldovei.
În continuare, ofițerii de investigație din cadrul Direcției regionale Sud desfășoară măsuri procesuale pe faptul săvârșirii ilegalității de tentativă a trecerii clandestine a frontierei de stat.