Un tânăr, REŢINUT la intrarea într-un sat din Căuşeni şi escortat la Inspectorat. Ce s-a întâmplat
Trei tone de alcool etilic, fără acte de proveniență, au fost depistate de polițiști. S-a întâmplat, ieri, în jurul orei 16:00, după ce pe traseul național, la intrare în satul Sălcuţa Nouă, raionul Căuşeni a fost stopat pentru verificări un "Mercedes 310", cu număr de înmatriculare francez.
Potrivit oamenilor legii, în urma controlului, în interiorul autovehiculului, au fost depistate trei cisterne a câte o tonă fiecare, pline cu un lichid transparent care avea miros specific de alcool etilic.
Șoferul, de 18 ani, din raionul Ialoveni, nu a putut prezenta niciun act de proveniență a încărcăturii, declarând polițiștilor că o transportă din municipiul Chișinău.
Tânărul a fost escortat la Inspectoratul Căuşeni, iar vehiculul cu marfă a fost sigilat până la stabilirea tuturor circumstanțelor.
Preventiv cazul va fi documentat în baza art. 250 al. 1 Cod Penal al RM "Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz", care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 10.000 la 20.000 de lei, iar persoana juridică se pedepseşte cu o amendă de până la 60.000 de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.