Un taximetrist din Chişinău a fost bătut şi jefuit de trei clienţi. Cum au fost pedepsiţi atacatorii
FOTO: PUBLIKA.MD
canal tv
Un taximetrist din capitală a fost agresat şi jefuit de trei clienţi pe care tocmai îi transportase la destinaţie.
Incidentul a avut loc în aprilie 2013, iar Procuratura sectorului Botanica anunţă că pasagerii l-au ameninţat cu bătaia pe taximetrist, după care i-au sustras un telefon mobil şi 130 de lei.
Unul dintre inculpaţi, în vârstă de 24 de ani, şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost condamnat recent la 6 ani şi 7 luni de închisoare.
Totodată, un complice de-al acestuia şi-a primit pedeapsa încă anul trecut, iar cel de-al treilea învinuit continuă să fie cercetat penal, urmând ca în scurt timp să fie şi el deferit justiţiei. Sentinţa este cu drept de atac.