Un turist german a supraviețuit miraculos după ce a căzut într-o prăpastie de 60 de metri (FOTO)
Operațiune de salvare dificilă în cazul unui tânăr de 18 ani, în Alpii Berchtesgaden, sud-estul extrem al Bavariei, la graniţa cu Austria. Excursionistul a alunecat și a căzut într-o crevasă din parcul naţional Berchtesgaden, cunoscut printre amatorii de plimbări, drumeţii şi escaladă. În mod miraculos, bărbatul a supraviețuit căderii de la circa 60 de metri, adică o înălțime comparabilă cu un bloc de 20 de etaje, scrie Bild, citat de libertatea.ro.
Potrivit crucii roșii bavareze, ghidul montan care îl însoțea pe elevul de 18 ani a apelat numărul de urgență și a mobilizat salvatorii. Potrivit ghidului, tânărul a alunecat și a căzut în albia unui pârâu. A avut noroc fiindcă contactul cu pietrele a fost atenuat de crengile copacilor.
Bărbatul a zăcut în apa rece în jur de trei sferturi de oră. În ciuda faptului că salvatorii au sosit imediat cu un elicopter, intervenția a fost foarte complicată din cauza spațiului îngust dintre stânci.
Potrivit imaginilor postatate pe pagina oficială a serviciului de intervenție montană Berchtesgaden, un salvator-medical a coborât pe o frânghie, prin crevasă, până la bărbatul accidentat și l-a examinat. Cei doi au fost ridicați până la un refugiu. Apoi, un alt jandarm a fost coborât cu o targă, pe care a fost așezată, în aer, victima. Cu ajutorul unui troliu, accidentatul și cei doi salvatori ai săi au fost aduși la elicopter. Tânărul, care este grav rănit, a fost transportat, ulterior, la spital.