Un ucrainean a interzis copiilor invalizi din Transnistria accesul pe litoral: SĂ NU MURDĂREASCĂ PLAJA
Mai mulţi copii invalizi din Transnistria au fost lipsiţi de posibilitatea de a se odihni pe coasta Mării Negre din Ucraina. Asta pentru ca aceştia "să nu murdărească plaja", scrie nr2.ru.
"Pentru mai multe persoane, printre care şi cinci copii în scaune cu rotile, au fost rezervate locuri la baza de odihnă "Zlata". O staţiune potrivită pentru copiii noştri, deoarece căsuţele sunt doar la 15 metri de mare. Totul era deja pregătit, am plătit chiar şi un avans 4.000 de grivne. Iniţial, conducerea bazei ne-a anunţat că data plecării a fost amânată de pe 24 pe 26 august. Noi am acceptat, însă în ultimul moment, am fost informaţi că directorul bazei refuză să primească copiii. argumetând prin faptul că aceştia vor murdări toată plaja, care va trebui să fie stropită ulterior cu clor", povestesc părinţii.
Mai mult, conducerea bazei "Zlata” a refuzat să întoarcă avansul în sumă de 4.000 de grivne. Părinţii copiilor au informat autorităţilor din Ucraina despre cele întâmplate, sperând că pe viitor astfel de lucruri nu vor mai avea loc. "Strângem bani pentru vacanţa de vară a copiilor cu mult chin", au menţionat părinţii.
În această situaţie, conducerea asociaţiei invalizilor a hotărât să trimită copiii cu dizabilităţi la alte baze de odihnă.