Un ucrainean riscă dosar penal după ce a încercat să aducă ilegal pesticide în Moldova
Un cetățean al Ucrainei riscă dosar penal pentru tentativa de a introduce pe teritoriul Republica Moldova 94 litri pesticide. Incidentul a fost înregistrat în punctul de trecere Grimăncăuți, în cadrul operațiunii AXE III.
Pe direcția intrare în țară s-a apropiat la linia de control mijlocul de transport Volkswagen Golf înmatriculat pe teritoriul Ucrainei, fiind condus de un bărbat, cetățean al aceluiași stat.
În timpul formalităților de control, bărbatul în vârstă de 49 ani a comunicat că scopul vizitei în Republica Moldova ar fi unul personal și nu ar avea nimic de declarat.
Ulterior, polițiștii de frontieră în comun cu angajații Serviciului Vamal au acționat în baza unei informații operative, fiind desfășurate verificări adiționale asupra mijlocului de transport.
Ca urmare, au fost depistate 21 butelii a câte 4,5 litri fiecare, pline cu soluție chimică destinată prelucrării și cultivării pământului. Acestea au fost camuflate sub bancheta din spate a mașinii și în locul dispus pentru roata de rezervă.
Cele găsite au fost ridicate conform procedurii legale, iar cazul urmează a fi examinat împreună cu Serviciul Vamal sub toate aspectele pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Persoana va fi cercetată penal, pentru contrabandă.
- 13 substanțe periculoase care se găsesc în alimente
- Pedeapsă mai dură pentru şoferul din Ştefan Vodă care a OMORÂT un bebeluş de doar patru luni
- PREŢURILE AU LUAT-O RAZNA la Kiev! O noapte în hotel la finala Champions League costă 160 de mii de lei
- Accident ÎNFIORĂTOR în Ucraina. Un camion a rămas fără frâne, un mort și 6 răniți (VIDEO ȘOCANT)