Un ultim omagiu. Corpul neînsufleţit al lui Mihai Curagău va fi adus diseară la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla
Doliu în lumea cinematografiei şi a teatrului. Actorul Mihai Curagău s-a stins din viaţă ieri, la vârsta de 73 de ani. Recent, artistul a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiu terminal.
Sicriul cu corpul neînsufleţit va fi adus în această seară la Biserica "Sfânta Teodora de la Sihla", iar mâine, toți cei care l-au prețuit îi vor putea duce un ultim omagiu în incinta Teatrului "Satiricus".
În cei 52 de ani de activitate, Mihai Curagău a jucat în peste 50 de spectacole de teatru şi a avut peste 40 de roluri în filme de producție autohtonă şi sovietică. Cele mai celebre filme în care a jucat sunt "Dănilă Prepeleac" şi "Văleu, văleu, nu turna!".
În 2014, actorul a fost decorat cu Ordinul Republicii. Ultimul său rol a fost în spectacolul "Angajare de clovni", prezentat în data de 5 noiembrie a acestui an.
Mihai Curagău va fi înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău.