Un uragan face prăpăd în Mexic! Vântul bate în rafale de peste 200 de kilometri pe oră
Un uragan a lovit cu putere coasta de vest a Mexicului. Aproximativ 30.000 de oameni sunt în pericol, din cauza ciclonului tropical însoţit de ploi torenţiale şi vânt care bate în rafale de peste 200 de kilometri pe oră.
Mii de oameni au fost evacuaţi în vestul Mexicului, după ce uraganul Odile a ajuns la ţărm. Ciclonul s-a dezlănţuit în peninsula Baja California, o zonă turistică renumită. Vântul a smuls copaci din rădăcini şi a doborât indicatoare rutiere. Autorităţile spun că este cel mai puternic uragan din ultimii 25 de ani.
''Efectele acestui ciclon tropical, de fapt un uragan de categoria a 4-a, vor fi simţite în aproape toată peninsula la intensităţi şi în etape diferite. Din acest motiv, am emis o alertă meteo pentru întreaga peninsulă Baja California, cel puțin pentru următoarele 24 de ore", a spus directorul Centrului de Inundaţii din Mexic, David Korenfeld.
Sezonul uraganelor se încheie la sfârşitul lunii noiembrie.
În alt colţ al lumii, un taifun face ravagii. Furtuna însoţită de vânt care bate în rafale de peste 120 de kilometri pe oră a provocat pagube majore în Filipine. Aproximativ o cincime din cultura de orez a fost compromisă, iar nordul ţării a rămas fără curent electric. Ciclonul se îndreaptă spre China, unde autorităţile au decretat cod portocaliu.