Un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial a făcut furori la Campionatul Mondial de Tango
Embed:
Un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, în vârstă de 99 de ani, este cel mai vârstnic participant la Campionatul Mondial de Tango din capitala Argentinei, Buenos Aires. James McManus s-a înscris în competiţie pentru a reprezenta Irlanda, ţara în care s-a născut. Bătrânul a vrut să transmită tuturor că vârsta nu reprezintă un impediment pentru realizarea viselor.
Irlandezul şi-a exprimat emoţiile prin tango alături de partenera sa, o argentiniană de două ori mai tânără decât el. James a recunoscut că nu a avut intenţia să câştige, ci doar să urce pe scenă pentru a dansa. Totuşi, el s-a întors acasă cu titlul de cel mai vârstnic participant în cadrul Campionatul Mondial de Tango.
"A fost ceva unic să-l avem pe James în Argentina. E cel mai frumos lucru, care se putea întâmpla la această ediţie a campionatului."
"Uimitor este nu doar faptul că a participat, dar că după 25 de ani de când nu a mai urcat în avion, a efectuat un zbor lung pentru a fi aici.", a spus Gabriel Soria, directorul Campionatului Mondial de Tango.
Până acum, James spune că-şi trăia bătrâneţile în linişte. După această competiţie însă recunoaşte că i s-a trezit pofta de viaţă, devenind mult mai energic.
"Înainte nu mă deranjam prea mult să ies. Acum dacă mă sună cineva şi îmi spune că se dansează într-un anumit hotel, îi răspund imediat că sunt gata într-un minut şi ies.", a zis James McManus, dansator de tango, 99 de ani.
Ediţia din acest an a Campionatului Mondial de Tango a fost câştigată de un cuplu format dintr-un dansator rus şi o argentiniană. În total, 1500 de perechi de dansatori au evoluat la Buenos Aires.