Un vitezoman a ajuns cu BMW-ul într-o farmacie din Durleşti. Din cauza vitezei, maşina a plonjat între o răstignire şi un panou
Un tânăr de 28 de ani a intrat într-o farmacie cu tot cu maşină duminică dimineaţă, în oraşul Durlești.
Farmacia era închisă, astfel că nimeni nu a avut de suferit, iar şoferul s-a ales cu răni uşoare.
Potrivit poliției, șoferul circula cu viteză excesivă, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-o farmacie. Conducătorul auto a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Geamurile farmaciei s-au făcut țăndări în accident.
Martorii spun că șoferul circula cu viteză şi că în automobil era și un pasager.
”Eram afară și îmi hrăneam găinele și aud bubuitură mare. Când ies, copacii rupți și el ședea acolo în farmacie. Doamne ferește. Uitați-vă cum a putut el să treacă printre răstignire, a sărit bordura. Apoi închipuiți-vă ce viteză a avut el.”
Locuitorii din zonă spun că porțiunea respectivă de drum este foarte periculoasă.
”Tot timpul e viteză mare și nu respectă niciun semn de circulație. E tare periculos. Acuma ca să treci strada trebuie să fii tare atent și să vezi o să-ți dea voie șoferul să traversezi strada sau nu.”
”Dumneavostră vă închipuiți, să zboare el de acolo, cu 220 și să treacă printre răstignire și placatul cela și să se lovească aici. Ce viteză avea el? Unde-i poliția la noi?”
Deocamdată nu ştie care e rezultatul alcooltestului. Oamenii legii au inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.