Una dintre cele mai spectaculoase autostrăzi din lume poate fi parcursă pe apă timp de patru ore (FOTO/VIDEO)
Overseas Highway este o autostradă de aproape două sute de kilometri, care leagă insulele din arhipelagul Florida Keys de continent, printr-o serie de 42 poduri peste Atlantic. Din anul 2009, şoseaua a fost inclusă între cele mai spectaculoase drumuri din Statele Unite, All-American Roads, scrie Mediafax.ro.
Henry Flagler, "părintele oraşului Miami", a fost primul care a propus conectarea arhipelagului Florida Keys de continent, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Construcţia peste apă a fost folosită în numeroase producţii cinematografice, printre care License To Kill , 2 Fast 2 Furios, Mission Impossible III şi Collateral Damage.
Autostrada, care străbate Golful Mexic şi Strâmtoarea Floridei şi poate fi traversată în mai puţin de patru ore, a fost inclusă în rândul celor mai frumoase drumuri din Statele Unite, All-American Roads, în 2009. Acestea se adaugă celor 120 de National Scenic Byways, care trebuie să îndeplinească unul dintre cele şase criterii obligatorii: să fie importante din punct de vedere arheologic, cultural, istoric, natural, recreaţional, sau al peisajului.
Distincţia de All-American Road a fost acordată celor 31 de şosele care îndeplinesc mai mult de un criteriu dintre cele necesare pentru a face parte dintre National Scenic Byway, dar sunt şi importante la nivel naţional şi prezintă caracteristici unice care nu se regăsesc în alte locuri în Statele Unite.