Una dintre puţinele gorile născute prin cezariană în Marea Britanie a împlinit 4 ani
foto: bristolzoo.uk
O gorilă născută în Marea Britanie în urma unei operaţii de cezariană de urgenţă a împlinit patru ani, vârstă care marchează sfârşitul perioadei în care a primit zilnic lapte cu biberonul de la îngrijitorii grădinii zoologice în care trăieşte, relatează marţi Press Association.
Afia, al cărei nume înseamnă ''copil născut vinerea'' într-o limbă regională din Ghana, a venit pe lume în urma unei operaţii de cezariană de urgenţă, în februarie 2016, după ce mama ei a prezentat simptome de preeclampsie. Evenimentul a marcat o premieră la Grădina Zoologică din Bristol şi a fost totodată una dintre puţinele ocazii în care o gorilă s-a născut prin această procedură la nivel mondial.
După naşterea sa, exemplarul de gorilă de câmpie de vest a fost îngrijit în permanenţă de o echipă formată din patru îngrijitori, cât timp ce mama sa, Kera, a fost în stare gravă, scrie agerpres.ro.
Kera s-a vindecat, însă nu a prezentat instincte materne faţă de Afia, care a fost dată în grija unei alte gorile, care a devenit astfel mamă-surogat.
Afia a continuat să primească zilnic lapte de la îngrijitori, însă după împlinirea vârstei de patru ani ea nu va mai primi biberonul. Lynsey Bugg, curator al expoziţiei de mamifere de la Bristol Zoo, a declarat: ''Ea primeşte doar 200 de mililitri pe zi, deci e mai mult un gest simbolic, care va lua sfârşit la împlinirea vârstei de patru ani deoarece nu mai are nevoie de acest ajutor din partea noastră. S-a descurcat foarte bine''.
Femela dominantă dintre gorilele de la grădina zoologică, Romina, a devenit mamă-surogat pentru Afia în 2016, cele două devenind nedespărţite. Însă, Romina a murit după doi ani, din cauza cancerului. De atunci, Afia s-a integrat în grupul altor şase gorile de câmpie de vest, printre care se numără şi masculul Jock, un exemplar de gorilă cu spate argintiu. ''Afia e uimitoare. După ce a pierdut-o pe Romina, a devenit mult mai independentă, dar şi foarte apropiată de Jock'', a spus Bugg.
Gorilele de câmpie de vest se află în pericol critic de dispariţie, fiind incluse pe ''Lista Roşie'' a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Ele provin din zonele cu păduri dense şi mlaştini din Nigeria de Sud-Est, Camerun, Gabon, Guineea Ecuatorială, Republica Congo şi Republica Centraficană.
Oamenii de ştiinţă estimează că numărul gorilelor care trăiesc în libertate a scăzut cu peste 60% în ultimii 20-25 de ani.
Gorilele de la Bristol Zoo sunt incluse în programul european de reproducere în vederea protejării speciilor, notează Press Association.