Undă verde de la BNM. Banca Transilvania cumpără 100% din capitalul Victoriabank
Banca Națională a Moldovei a eliberat Băncii Transilvania din România permisiunea pentru achiziționarea , împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a pachetului de acțiuni ce reprezintă 100% în capitalul social al Victoriabank, scrie Europa Liberă.
Acționarii Victoriabank încă nu au anunțat că vând.
"În ceea ce privește ofertele de vânzare a acțiunilor, acestea urmează a fi expuse la vânzare la decizia deținătorilor acestora, în condițiile stabilite de regulile pieței reglementate", se spune în declarația Băncii Naționale.
Săptămâna aceasta, un oficial al BERD, Francis Malige, directorul regional pentru Europa de Sud-Est și Caucaz, a spus, la Chișinău, că așteptata tranzacție va fi prima investiție străină pe piața bancară moldoveană din ultimi zece ani.
În prezent BERD deţine un pachet de 15% din acţiunile Victoriabank, la fel şi în cazul Băncii Transilvania, unde este cel mai mare acţionar.
Este cel puţin a treia tentativă BERD de a prelua pachetul majoritar de acţiuni de la Victoriabank, după cea din 2005 şi 2015.
În urmă cu doi ani, Guvernul şi Parlamentul au blocat tranzacţia pe motiv că urma să fie amendată legislaţia, fapt ce a trezit nedumerirea celor de la BERD.
- BERD: România a revenit la ritmurile de creștere de dinaintea crizei
- A doua cea mai mare bancă din România vine în Moldova. Ce bancă va cumpăra
- BNM a sancționat administratorii băncii comerciale ENERGBANK. Ce amendă au primit
- BERD, dispusă să sprijine Guvernul în proiecte de interconexiune electrică, căi ferate, deșeuri solide și eficiență energetică