Undă verde pentru cultivarea şi comercializarea marijuanei în Colorado
Colorado a devenit primul stat american unde cultivarea şi comercializarea marijuanei nu mai reprezintă infracţiuni. Peste 130 de magazine au obţinut deja autorizaţii pentru a vinde acest drog. Totuşi, legea prevede că doar persoanele care au peste 21 de ani pot cumpăra drogul. La fel, este limitată şi cantitatea permisă unei singur
Primul care a cumpărat drogul în mod legal a fost un veteran al războiului din Irak.
"Eu voi folosi canabis în scopuri recreative pentru a-mi atenua sindromul postraumatic pe care-l am. Cred că vânzarea trebuie permisă şi în alte state pentru a-i ajuta şi pe alţi veterani de acolo", a spus bărbatul.
Susţinătorii legalizării marijuanei salută intrarea în vigoare a legii. Ei spun că este mai simplu de controlat comerţul acestui drog, decât de finanţat lupta costisitoare împotriva folosirii lui. Un alt beneficiu evocat de ei sunt banii suplimentari care vor fi acumulaţi la buget. Veniturile din impozitarea vânzării marijuanei vor fi folosite pentru construcţia şcolilor şi finanţarea politicilor antidrog.
"Ne aşteptăm ca în anul viitor să fie obţinute aproximativ 400 de milioane de dolari din vânzările din Colorado. La nivelul nivelul tuturor statelor, încasările din taxele din industria de marijuana ar putea ajunge la 2.34 miliarde de dolari", a declarat directorul Asociaţiei Naţionale din Industria Canabisului, Betty Aldworth.
Cei care se opun măsurii spun, însă, că există riscul ca numărul de persoane dependente de droguri să crească. Şi statul Washington a legalizat marijuana, dar vânzarea liberă aici va începe în a doua jumătate a anului.