Undă verde pentru programul Prima Casă. Parlamentul a votat proiectul în lectură finală
Undă verde pentru programul Prima Casă. Parlamentul a votat în lectura a doua legea care vine în susţinerea tinerilor dornici de a-şi cumpăra o locuinţă, dar care nu au bani suficienţi şi nici ce să pună în gaj, pentru a lua un împrumut ipotecar. Prin urmare, statul va garanta jumătate din creditul accesat de la bancă.
"Să sperăm că acest proiect de lege va ajuta tinerii, în mod special ca ei să aibă locuinţă. Profitând de ocazie, domnule ministru al Finanţelor, vă rugăm frumos să avem o bună implementare a acestui proiect de lege, iar Parlamentul prin mecanismele sale de control parlamentar va urmări ca să fie bine implementat proiectul de lege", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Potrivit proiectului, beneficiari ai programului "Prima Casă" pot fi toţi moldovenii cu vârstă de până la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial.
O altă condiţie este să nu deţină un alt imobil sau credit ipotecar activ, iar salariul lunar trebuie să fie de două ori mai mare decât rata lunară.
Pentru început, aceștia trebuie să achite 10 la sută din valoarea apartamentului sau a casei, care nu trebuie să depășească un milion de lei.
Totodată, deputaţii au decis ca veniturile obținute peste hotare de soție, soț sau rudele de gradul întâi ale celor care vor accesa programul "Prima Casă" vor fi considerate eligibile. După implementarea programului, aleşii vor examina posibilitatea extinderii listei beneficiarilor. Este vorba, în special, de moldovenii care muncesc legal peste hotare.