Unde este motorina oferită de România agricultorilor din Moldova. Explicaţiile Maiei Sandu
Aici decizia este pe partea românească, noi suntem foarte recunoscători pentru această donație, dar trebuie să avem răbdare, să vină. Este explicaţia Preşedintei, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.
"Aici decizia este pe partea românească, noi suntem foarte recunoscători pentru această donație, dar trebuie să avem răbdare, să vină. E o donație și suntem siguri că o să vină. Sperăm să se întâmple cât mai curând", a declarat Maia Sandu.
Totodată, Maia Sandu a explicat despre protestul agricultorilor şi ce vor ei de la autorităţi.
"E clar în cazul producătorilor de cereale, este vorba de prețuri, care sunt mult mai mici. Anul acesta pe piața mondială, este vorba și de cerealele care vin din Ucraina și respectiv acest volum mai mare de cereale pe piața internă reduce prețul pe intern. Deci, există niște motive reale acolo, dar există și o realitate pe de altă parte, pentru că Guvernul totuşi a majorat aproape de două ori fondul de susținere pentru agricultură, de subvenționare pentru agricultură, în comparație cu anul 2021, când era un miliard şi 100 de milioane, în acest an au fost alocate 1 miliard 900 de milioane. Nu o să găsiți în altă perioadă o creștere atât de rapidă a acestor surse și, bineînțeles, trebuie să vedem pe cine ajutăm", menţionează Sandu.
De asemenea, şefa statului precizează că deci autorităţile sunt în discuţie cu entităţile bancare, preşedintele ţării nu poate să intervină prea mult aici:
"Autorităţile sunt în discuţie cu entităţile bancare şi cu banca naţională care are nişte reguli pentru instituţiile bancare, noi am mai intermediat discuţii dar din cauza independenţei bancare, nici preşedintele nu poate să intervină prea mult aici".
Amintim că zilele trecute Asociaţia Forţa Fermierilor a cerut de la Guvern clarificări referitor la motorina oferită de România despre care public s-a vorbit că este deja repartizată.
Citeşte şi: Agricultorii, către Guvern: Unde este motorina, despre care public ați vorbit că este deja repartizată?