Unde va petrece Sf. Vasile preşedintele FMF
Şeful de la FMF, Pavel Cebanu va sărbători la ţară Sfântul Vasile, alături de cei apropiaţi. Cebanu şi-a amintit cu nostalgie de tradiţiile de pe vremea când era copil.
Preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Cebanu va petrece cu familia sărbătoarea Sfântului Vasile.
"Ca şi orice creştin noi sărbăorim. Chiar mă gândesc să mă duc la ţară la mama, pentru că soţul surorii mele este Vasile", a spus preşedintele FMF, Pavel Cebanu.
Pavel Cebanu şi-a amintit cu nostalgie de timpurile când era copil şi mergea cu uratul.
"Noi aşteptam cu nerăbdare să mergem cu uratul, cu colinda, cu semănatul. Nu aşteptam aşa să ne ducem la şcoală, cum aşteptam aceste sărbători. Pe atunci erau cete de băieţi, erau tradiţii mari", a menţionat preşedintele FMF, Pavel Cebanu.
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare pe stil vechi la 14 ianuarie. Acesta este unul dintre cele mai mari personalităţi a lumii creştine. În tradiţia populară, se spune că Sfântul Vasile este apărătorul spiritelor rele.
- Vadim Cobîlaş a fost numit pentru al treilea an consecutiv cel mai bun rugbyst din Moldova
- Cete de colindători au vestit sosirea Anului Nou pe stil vechi şi i-au urat pe toţi cei, ce poartă numele Vasile
- Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Vasile cel Mare
- Când va avea Moldova Stadion Republican
- (VIDEO) Scandal de proporţii în fotbal: FMF acuzată de tăinuirea a 2.000.000 de euro din programul UEFA