Ungaria: Arme confiscate și arestări în rândul unei grupări neonaziste
În total, 12 persoane au fost reținute și stocuri de arme și explozivi confiscate marți în Ungaria în cursul unei vaste percheziții vizând o mișcare neonazistă implicată în moartea unui polițist la sfârșitul lui octombrie, a anunțat poliția, potrivit AFP.
Această operațiune a avut loc la trei săptămâni după uciderea unui polițist, împușcat în cap cu prilejul unei percheziții la domiciliul liderului micului grup Magyar Arcvonal, la 26 octombrie, la Bony, un sat din nord-vestul țării, scrie Digi24.ro.
"Forțele speciale ale poliției și unități antiteroriste au efectuat raiduri direcționate" marți dimineață "în opt localități, la Budapesta și în nord-vestul țării", au informat forțele de ordine într-un comunicat.
În total, "12 persoane au fost reținute în aceste raiduri în cursul cărora au fost confiscate materiale explozive și diverse arme de foc, printre care pistoale și puști mitralieră", a precizat poliția.
"Toate persoanele reținute au legături cu o ramură sau alta a organizației Magyar Arcvonal", a adăugat documentul.
Înființată în 1989, această organizație paramilitară este cunoscută mai ales pentru acțiunile de intimidare la adresa comunităților evreiești și de homosexuali.
- Turcia: Peste 35.000 de arestări după tentativa de lovitură de stat
- Criza refugiaţilor. Ungaria a început construcţia unui nou zid la frontiera cu Serbia
- Arme și peste 460 de MILIOANE de dolari, CONFISCAŢI de la crima organizată
- Imaginile care sfidează războiul: O pisică doarme pe piciorul unui militar aflat pe câmpul de luptă (VIDEO)
- Germania caută membri ai unei mișcări extremiste în rândul propriilor poliţişti
- Topul celor mai luxoase hoteluri din Europa. Cât trebuie să scoată din buzunare clienţii