Ungaria susţine Moldova în eforturile sale de integrare în UE. Declaraţiile lui Filip şi ale lui Szijjarto
Evoluţia relaţiilor moldo-ungare în diverse domenii şi posibilităţile extinderii acestora, au fost discutate, astăzi, în cadrul întrevederii prim-ministrului Pavel Filip cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Peter Szijjarto.
Pavel Filip a mulţumit părţii ungare pentru susţinea constantă acordată parcursului european al Republicii Moldova, reiterând că implementarea Acordului de Asociere este prioritatea de bază a Guvernului. Şeful Cabinetului de miniștri a specificat că ţara noastră se află în proces de negociere a unei noi Agende de Asociere și urmează să elaboreze un nou Plan Național de Implementare a Acordului de Asociere (2017-2019).
Printre principalele preocupări ale Guvernului, Premierul a menţionat întoarcerea încrederii cetăţenilor şi a partenerilor de dezvoltare în instituţiile statului, asigurarea stabilităţii financiare, reluarea relaţiilor cu partenerii externi, acţiuni consecvente pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, astfel ca Moldova să devină o destinaţie atractivă pentru investitori.
În acest context, Pavel Filip a invitat oamenii de afaceri ungari să participe activ la procesul de privatizare a întreprinderilor din ţara noastră, o nouă etapă care urmează să fie lansată săptămâna viitoare. De asemenea, Premierul a salutat inițiativa organizării la Chişinău, în luna noiembrie a. c., a unui For de afaceri moldo-ungar, care ar facilita stabilirea contactelor directe între oamenii de afaceri din cele două state şi iniţierea unor proiecte economice şi investiţionale reciproc avantajoase.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului al Ungariei, Peter Szijjarto, a felicitat Guvernul pentru îndeplinirea acţiunilor incluse în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare şi a reconfirmat disponibilitatea Ungariei de a susţine în continuare Republica Moldova în eforturile sale de integrare europeană.
În altă ordine de idei, oficialul ungar a evidenţiat importanţa accelerării relaţiilor comerciale dintre statele noastre, menţionând în acest sens implementarea unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul agriculturii, managementului frontierei, ordinii publice şi situațiilor excepționale. Partea ungară şi-a exprimat interesul de a finanţa proiecte investiţionale în Republica Moldova şi disponibilitatea de a facilita schimburile comerciale bilaterale.
Ungaria se numără printre principalele ţări partenere ale Republicii Moldova, volumul comerţului bilateral constituind în anul 2015 - 73,6 milioane de dolari.