UNICEF: Aproape 2,2 milioane de copii din Yemen suferă de malnutriție acută
Aproape 2,2 milioane de copii din Yemen suferă de malnutriție acută și au nevoie de îngrijiri imediate, a anunțat marți Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), exprimându-și profunda îngrijorare pentru acest "nivel record", informează Agerpres.
Cel puțin 462.000 dintre acești copii suferă de "malnutriție acută severă", o creștere de aproape 20% comparativ cu 2014, a precizat UNICEF într-un comunicat.
Războiul dintre rebelii houthi pro-iranieni și forțele guvernamentale, susținute în special de Arabia Saudită, a agravat în mod considerabil situația umanitară în 2015, în Yemen, iar copiii au fost primele victime.
Provincia Saada, bastion al rebelilor houthi în nord, înregistrează cea mai mare întârziere de creștere din întreaga lume, a dezvăluit UNICEF, precizând că opt din zece copii din această regiune suferă de malnutriție cronică.
"Malnutriția în Yemen a atins un nivel record și continuă să crească", a declarat Meritxell Relano, reprezentantă a UNICEF în această țară, cea mai săracă din peninsula arabă, cu circa 26 de milioane de locuitori. "Starea de sănătate a copiilor nu a fost niciodată atât de catastrofală ca astăzi", a subliniat ea.
La aceasta, trebuie adăugat faptul că mai puțin de o treime din populația Yemenului are acces la îngrijiri și că mai puțin de jumătate din instalațiile din domeniul sănătății sunt încă operaționale.
"Cel puțin un copil moare la fiecare două minute în Yemen" din cauza diareei, malnutriției și infecțiilor căilor respiratorii, potrivit UNICEF.