Unii cetăţeni străini nu vor mai avea nevoie de permise de ședere provizorie în ţara noastră. DETALII
Mai multe categorii de cetățeni străini din țările Uniunii Europene nu vor mai avea nevoie de permise de ședere provizorie pentru Republica Moldova. Documentul, prin care Parlamentul a acordat aceste facilități, a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, persoanele aflate în vizită de afaceri, persoanele transferate temporar de societatea lor, stagiarii absolvenţi de studii superioare, vânzătorii profesionişti, prestatorii de servicii contractuale, profesioniştii independenţi nu vor mai avea nevoie de permise, scrie bizlaw.md.
Totuși, aceștia se vor putea afla pe teritoriul țării, fără acest act, o perioadă de timp stabilită: de la 3 la 6 luni timp de un an.
Persoana juridică din Moldova, care va beneficia de serviciile cetățenilor străini, în termen de trei zile de la data intrării în țară a străinului, va merge la autoritatea competentă pentru străini și va depune o declarație pe propria răspundere în privința scopului și duratei aflării cetățeanului din UE în Moldova. În baza declarației, autoritatea pentru stăini va confirma dreptul străinului de aflare temporară pe teritoriul țării noastre.
Vânzătorii profesionişti vor putea oferi servicii de negociere sau de vânzare de servicii sau de mărfuri, de încheiere a contractelor de vânzare a serviciilor sau mărfurilor în baza copiilor paşaportului naţional, a documentului ce confirmă împuternicirea, de către o persoană juridică dintr-un stat membru UE, să negocieze comercializarea de servicii sau de mărfuri, sau încheierea contractelor de vânzare a serviciilor sau mărfurilor în Moldova pentru o perioadă de 90 de zile, pe parcursul oricărei perioade de un an.
În acelaşi timp, prestatorii de servicii contractuale vor putea activa pe un termen ce nu depăşeşte șase luni într-un an, în baza copiilor paşaportului naţional, a documentului ce confirmă împuternicirea de către o persoană juridică dintr-un stat membru UE să presteze temporar anumite tipuri de servicii în interesul acesteia, a actelor de studii sau calificare şi de confirmare a experienţei profesionale de cel puţin trei ani în domeniu.
Acordarea facilităților va contribui la atragerea investiţiilor străine, dar şi la dezvoltarea cooperării economice şi comerciale a Republicii Moldova şi Uniunii Europene.
Actualitate
- Nu au ținut cont de lege! Topul cetățenilor străini care au depășit termenul de ședere în Moldova
- Ucrainenii şi ruşii sunt cetăţenii străini care încalcă mai des termenele de şedere în Moldova
- ÎNTORŞI DIN DRUM! 15 moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă
- SITUAŢIA LA FRONTIERĂ în ultima săptămână: Încalcările înregistrate
- ÎNTORŞI DIN DRUM: 27 de cetăţeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova
- Ottawa acordă vize temporare cetăţenilor străini, afectaţi de ordinul anti-migraţie semnat de Trump