Unii creştini au sărbătorit astăzi Boboteaza pe stil nou. Enoriaşii au mers la biserică să ia apă sfinţită
Pentru creştinii care au sărbătorit Crăciunul pe 25 decembrie, astăzi este Duminica Botezului Domnului, zi numită în popor Boboteaza. În biserici a fost oficiată Sfânta Liturghie, care a fost urmată de slujba Aghesmei Mari. Enoriaşii s-au grăbit să ia apă sfinţită, pe care spun ei, o vor folosi ca pe un leac, dar şi pentru a-şi stropi locuinţele şi animalele.
Creştinii au venit la Catedrala "Sfânta Teodora de la Sihla" pentru a lua din prima agheasmă. Cei drept, în acest an, nu a mai fost îmbulzeala de altă dată. Ei ne-au spus că apa sfinţită de Bobotează, care este una dintre cele mai importante sărbători religioase, are puteri miraculoase.
"Când luăm apa sfântă, într-un fel că ne curăţim pe noi nu doar trupeşte, dar şi sufleteşete", a spus o creştină.
"Sărbătoarea sufletului, e o sărbătoare scumpă. Dacă avem apă sfinţită în casă, luăm câte puţin ca să ne ajungă pe parcursul anului şi devenim, relativ ceva mai buni, mai iertători, mai atenţi unul faţă de celălalt", a menţionat o altă femeie.
Boboteaza semnifică momentul botezului lui Isus Hristos în apele Iordanului. Potrivit tradiţiei, Ageasma Mare care este făcută astăzi este păstrată la loc de cinste în fiecare locuinţă.