"Unii dintre noi trebuie să își schimbe pantalonii". Ce a pățit Schwarzenegger într-un safari din Africa
Actorul Arnold Schwarzenegger, interpretul durului Terminator, a trăit momente de teamă în timpul unui safari în Africa de Sud, unde a avut o întâlnire mai neobișnuită cu un elefant, relatează miercuri Daily Mirror, comform realitatea.net
Actorul se afla într-o mașină de teren când un elefant s-a întors din drumul său încercând parcă să "înfrunte'' autovehiculul în care se afla vedeta.În clipul postat pe rețeaua Instagram, care a atins repede peste 300.000 de vizualizări, Schwarzenegger poate fi văzut în partea din dreapta jos în timp ce elefantul se apropie de vehicul. Se aude cum ghidul, aflat pe locul din față al mașinii, spune ''Nu, nu, nu'', în timp ce animalul apropie unul dintre colții săi de capotă, producând un zgomot metalic puternic.
Potrivit Daily Mail, elefantul a părut inițial interesat de autovehicul, dar apoi s-a apropiat într-atât încât părea că provoacă mașina la o confruntare. Mai întâi șoferul a oprit motorul ca să nu sperie animalul, care a părut că se îndepărtează, însă a revenit lansând un nou atac fulger asupra vehiculului, speriindu-i pe pasageri. În acel moment, mașina a demarat cu spatele, realizând o manevră de retragere din fața elefantului.
''Am un respect absolut pentru aceste frumoase animale puternice, chiar dacă unii dintre noi trebuie să își schimbe pantalonii după întâmplarea asta. Trebuie să ne oprim din a le ucide, să facem o fotografie, nu să tragem cu arma'', a spus Schwarzenegger, referindu-se la acest incident, conform dailymail.co.uk.