Unii mâncau, alţii furau: Un chelner ingenios sustrăgea banii de pe cardurile clienţilor VIDEO
Un tânăr de 21 de ani este suspectat că ar fi furat bani de pe cardurile clienţilor, care veneau la restaurantul unde acesta era angajat. Tânărul, originar din Chişinău, ar fi acţionat în complicitate cu chelnerii de la restaurant.
Potrivit oamenilor legii, băiatul avea un dispozitiv special, trimis din străinătate, cu ajutorul căruia înregistra datele cardurilor şi fura banii clienţilor. Până să ajungă pe mâna poliţiei, făptaşii au reuşit să fure 30.000 de lei, dintre care 3.000 i-au revenit principalului suspect. Ceilalţi bani au ajuns în buzunarele complicilor.
Acum tânărul ar putea fi cercetat penal pentru furt. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă de până la 20.000 de lei sau până la 4 ani de închisoare. Totodată, oamenii legii acumulează probe împotriva celorlalţi suspecţi implicaţi în acest caz.