Unii moldoveni au renunţat să îşi mai cumpere haine din pieţe VEZI DE CE
Hainele şi încălţămintea de iarnă sunt acum la mare căutare. Moldovenii care au tot amânat înnoirea garderobei pentru sezonul rece iau acum cu asalt magazinele şi pieţele.
Persoanele care aleg să se îmbrace pentru sezonul de iarnă din magazine trebuie să cunoască, de exemplu, că o pereche de cizme ajung să coste de la 2.500 de lei şi chiar până la 10.000 de lei. La fel, pentru un hanorac fiţi pregătit să achitaţi de la 2.500 de lei. De asemenea, în acest sezon, moldovenii aleg şi accesoriile care sunt necesare garderobei de iarnă. Şi trebuie să cunoaşteţi că pentru un fular veţi achita de la 300 de lei, iar pentru o pereche de mănuşi de la 600 de lei în sus. În acelaşi timp, o căciulă ajunge să coste de la 400 de lei.
Chiar dacă în centrele comerciale preţurile sunt mai mari, oamenii spun că hainele de acolo sunt mai calitative. Iată ce au declarat ei:
"Cam sunt capricioasă la modele şi am hotărât să caut în branduri mai vestite."
"Demult nu mai mergem la piaţă. Acolo nu sunt haine de calitate. Trebuie să măsori hainele, să le cauţi într-o atmosferă liniştită, să primeşti o recomandare. La piaţă, însă, trebuie să faci totul în grabă."
Moldovenii cu venituri modeste preferă cumpărăturile de la piaţă, unde pot negocia un preţ mai mic. Iată ce spun ei:
"E cam scump după salariile noastre."
"Pentru iarnă toate celea trebuie: cizme, scurtă, ccăciulă şi ajunge la 4.000 - 5.000. Pentru un om de la ţară e o sumă foarte mare."
Pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, unii vânzători spun că sunt gata să mai scadă din preţuri. "Slabe vânzările, nu prea. Preţurile sunt mărişoare. Pe zi cam doi, trei cumpărători dacă sunt", a menţionat un vânzător.
Cei care nu-şi permit să cumpere haine de a piaţă apelează la mărfuri la mâna a doua.
- Cea mai simpatică maimuţă, îmbrăcată în haine de iarnă. Se zbenguie ca un copil în zăpadă VIDEO
- Regulă inedită într-o grădină zoologică: Vizitatorii nu au dreptul să poarte haine pe care sunt imprimate imagini cu animale
- Hainele şi încălţămintea călduroasă, la mare căutare. Cât trebuie să scoţi din buzunare pentru a te pregăti de iarnă