Unii moldoveni continuă să apeleze la 901, 902 şi 903, deşi, numărul unic 112 este funcțional deja de patru ani
Moldovenii continuă să apeleze la numere vechi de urgență 901, 902 şi 903, deşi, numărul unic 112 este funcțional deja de patru ani. Totuși, zilnic, aproape 100 de oameni solicită poliţia, ambulanţa sau pompierii doar la numerele vechi de urgenţă, care sunt redirecționate către operatorii Serviciului 112.
Potrivit datelor Serviciului 112, în 2019, peste 11 la sută dintre apelurile de urgență erau efectuate de la numerele vechi. Cu un an mai târziu, ponderea acestora a scăzut cu două puncte procentuale. În 2021, din numărul total de apeluri de urgență, peste trei la sută erau efectuate la numerele vechi, iar de la începutul anului și până în prezent - ponderea este de aproape două procente.
Potrivit purtătorului de cuvânt al serviciului de urgenţă 112, Ana Carpovici, cei care din obişnuinţă sună la numerele vechi sunt redirecţionaţi la numărul unic.
„În ceea ce priveşte când vor fi sistate activitatea acestor numere de telefon, cu privire la acest aspect nu putem să ne pronunţăm, pentru că cetăţenii în continuare sună la acest număr de telefoane. Chiar dacă este un număr mic, conform statisticilor, avem sub 100 de apeluri pe zi.”, a declarat Ana Carpovici, purtătorul de cuvânt Serviciul Unic 112.
Unii cetăţeni ne-au spus că nu s-au obişnuit cu numărul unic de urgenţă, alţii însă nici nu cunosc care este acesta.
„Eu îmi sun copiii, iar ei ştiu unde să sune. Nu ştiu numărul, mie aceasta nu îmi trebuie, eu îmi sun rudele şi ei rezolvă.”
„- Dacă aţi avea o urgenţă, medic, poliţie, pompieri la ce număr sunaţi? - La 112 sau 903 se mai poate.”
„Este mai uşor, deoarece este un număr comun şi tu suni.”
„Nu este prea comod, deoarece înainte poliţia era un număr, ambulanţa alt număr, dar aşa este situaţia.”
Serviciul unic pentru apelurile de urgenţă 112 a devenit operaţional în Moldova din iulie 2018.