"Unii oameni reacţionează agresiv atunci când sunt chestionaţi despre situaţia politică din ţară şi încrederea în instituţiile statului"
Societatea civilă recţionează negativ şi uneori chiar agresiv, atunci când este chestionată despre situaţia politică din ţară şi încrederea în instituţiile statului. Afirmaţia îi aparţine sociologului şi directorului IMAS, Doru Petruţi. Opinia a fost exprimată la Publika TV, în cadrul emisiunii Fabrika.
"Tot mai multă lume reacţionează agresiv nu doar verbal, ci şi fizic. Acest lucru ne-a luat pe nepregătite. Lumea suferă, dar nu operatorii de interviuri trebuie să fie supuşi injuriilor. Este un val de agresiune pe care nu l-am întâlnit nici măcar în timpul campaniilor electorale, când e mult mai greu să faci sondaje. În alte cazuri, unii operatori au fost reţinuţi. Cred că lucrurile acestea ne dau un semnal clar de "temperatură ridicată" din societate", susţine directorul IMAS.
Totodată, sociologul spune că oamenii se tem că le-ar putea fi ascultate convorbirile telefonice. Mai mult, acesta susţine că a avut şi probe care ar confirma acest fapt.
"Există o temere că SIS ascultă convorbirile telefonice. Am avut şi proba că aceste interceptări chiar au loc. Este foarte grav faptul că s-a discutat foarte puţin despre conţinutul convorbirilor. În acele convorbiri nu este vorba despre viaţa privată, ci de instituţii. Este vorba de deficitul de imagine a instituţiilor de forţă. Este o psihoză în societate, care ne face viaţa disfuncţională", a spus sociologul.
Solicitat de Publika.md, sociologul Doru Petruţi a precizat că cele mai multe cazuri de agresivitate fizică şi verbală din partea oamenilor au fost semnalate în ultimele 6 luni.
"Cele mai multe cazuri de agresivitate au fost semnalate în ultimele 6 luni. Acest fapt rezultă şi din gradul de bunăstare al oamenilor. Totodată, ei asociază operatorii care se ocupă de realizarea sondajelor cu nişte politicieni care doresc să îşi facă campanie electorală", a subliniat directorul IMAS, Doru Petruţi.
Publika.md aminteşte că IMAS a realizat un sondaj la comanda Publika TV, în intervalul 22-24 februarie. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 756 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani, prin metoda interviului telefonic. Sondajul are o marjă de eroare de +/- 3,6 la sută.
- Sondaj IMAS: 84% dintre moldoveni cred că ţara merge într-o direcţie greşită, din cauza scandalurilor politice
- "Guvernul şi Parlamentul nu au fost niciodată atât de jos în topul încrederii. Oamenii vor să vadă sânge"
- Sondaj IMAS: Peste 50% dintre respondenţi au auzit despre interceptările telefonice. "Este vorba de trafic de influenţă"