Unii pensionari sunt dezamăgiţi de majorarea pensiilor. "Este un joc urât. Mai bine ar cumpăra copiilor câte o bomboană"
Comisia Protecţie Socială a Parlamentului a avizat pozitiv proiectul care prevede o creştere a venitului lunar pentru aproape 640 de mii de pensionari moldoveni.
Astfel, pe lângă indexarea operată anual, deputaţii au stabilit, de pe 1 aprilie, atât majorări de pensii, cât şi ajutoare financiare pentru mai multe categorii de persoane. Proiectul îi vizează pe pensionarii care au un venit lunar mai mic de 1.300 de lei.
Ministrul în exerciţiu al Muncii spune că sprijinul financiar va fi prevăzută şi pentru anii următori.
"Este un angajament al statului, iar în cadrul bugetar pe termen mediu pentru 2014 deja se prognozează aceşti bani pentru a oferi acest suport persoanelor pensionate cu o pensie mai mică de 1.300 de lei", a declarat ministrul în exerciţiu al Muncii, Valentina Buliga.
Unii pensionari sunt nemulţumiţi de această decizie a oficialilor, iar alţii spun că ar trebui să existe o abordare echitabilă pentru toţi vârstnicii:
"Este un joc urât, mai bine le-ar cumpăra copiilor de la grădiniţă câte o bomboană din aceşti bani".
"Tare puţin, tare puţin. Măi, băieţi, la noi în ţară nici nu mai ştii cu ce pensie să trăieşti şi cu care să mori".
"Ar trebui să acordăm acest ajutor tuturor. Nu cred că este corect să stabilim diferite plafoane".
Publika.md aminteşte că, pentru implementarea proiectului, statul va aloca 439 de milioane de lei. Astfel, participanţii la lichidarea avariei de la Cernobîl, militarii şi foştii angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor primi, de pe 1 aprilie, pensii majorate cu 15 la sută.
Pentru acest an, ceilalţi pensionari, dar şi invalizii cu un venit lunar mai mic de 1.300 de lei vor beneficia doar de un ajutor financiar. În funcţie de contribuţia la bugetul de stat sau de gradul de invaliditate, ei vor primi între 50 şi 90 de lei.