Unii tineri din România habar nu au că mâine în ţara lor vor avea loc alegeri parlamentare
Campania electorală din România s-a încheiat. Rămâne ca mâine, alegătorii să decidă cine merită să le reprezinte interesele în Parlament, în următorii patru ani. Pentru mulţi dintre români, în special, pentru tineri, acest scrutin nu este de interes. Dovadă serveşte un reportaj realizat, noaptea trecută, în cluburile din Bucureşti.
Nu ne place cum este condusă ţara noastră, dar nici nu vrem să mergem la vot. Cam aşa sună mesajul pe care mulţi dintre tinerii bucureşteni îl transmit cu o zi înainte de alegeri. Unii nici măcar nu ştiu ce importanţă are ziua de 9 decembrie. Iată ce au spus:
"Ce se întâmplă duminică la noi în ţară? Sincer, nu ştiu".
"Nu ştiu exact".
"Habar nu am".
"Nnu ştiu exact, dar ştiu că se votează".
Nici după ce au aflat ce se întâmplă mâine, tinerii nu s-au arătat prea interesaţi.
"Nu am de gând să mă duc. Pentru că nu vreau să votez parlamentari sau senatori".
"Din păcate am un eveniment la care particip toată ziua şi nu voi putea merge".
"Nu am pe cine să aleg".
Puţin ameţiţi, după câteva pahare, unii îşi fac mai mult curaj şi vorbesc despre schimbare.
"Vreau să vină cineva căruia să îi pese de noi toţi, care să încerce măcar să facă ceva pentru oamenii de rând".
Sunt însă şi tineri care cred că ziua de mâine este una importantă.
"Duminică să zic e ziua cea mare, când vor fi alegerile parlamentare. O să mă duc, am fost de fiecare dată la vot".