Unioniştii au ajuns şi la Bucureşti: Participanţii la marş au scandat "Basarabia e România"
3000 de persoane cu veste albastre, galbene şi roşii au format, astăzi, un tricolor imens în centrul Bucureştiului. Oamenii au participat la Marşul Unirii, manifestaţie organizată de Platforma Civică "Acţiunea 2012". Adepţii unirii, adunaţi în Piaţa Victoriei, au fredonat imnul României şi au scandat "Basarabia e România".
Participanţii la marş au cerut ca unirea cu Republica Moldova să fie o prioritate naţională a României. În acest sens, unioniştii au propus candidaţilor pentru alegerile parlamentare de pe 9 decembrie mai multe revendicări cu genericul "Pact pentru Basarabia". Este vorba printre altele despre susţinerea prin discursuri publice a necesităţii unirii, sprijinirea companiilor din România şi din Republica Moldova pentru extinderea activităţii pe întreg spaţiul celor două state şi crearea unui departament pentru reintegrare.
Cei prezenţi, îmbrăcaţi în veste în trei culori, s-au aranjat câte cinci în coloană şi au mers spre Piaţa Operei, acolo unde au citit Memorandumul pentru Reîntregire. Documentul va fi dat pentru semnare tuturor candidaţilor pentru alegerile de pe 9 noiembrie. Coloana de manifestanţi a fost însoţită de Ansamblul de muzică populară „Ştefan-Vodă” din Moldova.
Iniţiatorul evenimentului, Platforma Civică "Acţiunea 2012", care a organizat o manifestaţie similară şi la Chişinău, pe 16 septembrie, este formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova.