Unioniştii, în marş către teleziviunea publică! Care au fost revendicările manifestanţilor
Aproximativ 500 de reprezentanţi ai Mişcării civice "Tinerii Moldovei" au mers astăzi pornit în marş spre Compania Publică "TeleRadio Moldova". Ei îi cer conducerii companiei să promoveze în cadrul programelor informative ideea unirii Republicii Moldova cu România.
Potrivit organizatorilor marşului, inclusiv liderul Mişcării "Acţiunea 2012", George Simion, unificarea celor două state este singura soluţie pentru dezvoltarea ţării noastre.
"E un marş organizat de tinerii Moldovei care merg la TeleRadio Moldova care cer ca ideea unirii, care e acceptată de foarte mulţi moldoveni, să fie promovată la televizor, să nu fie exclusă din canalele TeleRadio Moldova", a spus George Simion.
Liderul Mișcării "Acțiunea 2012", George Simion, a revenit în Republica Moldova după o perioadă de patru luni, timp în care a avut interdicție de intrare pe teritoriul țării.
Responsabilii de la Poliția de Frontieră au declarat că decizia de a-i permite lui Simion intrarea în Moldova a fost luată după ce Judecătoria sectorului Centru al Capitalei a anulat hotărârea Biroului Migraţie şi Azil, care i-a interzis activistului intrarea în ţara noastră pe un termen de cinci ani.