Unitate prin diversitate! 45 de organizaţii etnoculturale participă la sărbătoarea din centrul Capitalei
"Unitate prin diversitate". Acesta este genericul Festivalului Etniilor care s-a desfăşurat, astăzi, în Grădina Publică Ştefan Cel Mare din Capitală. Ruşi, ucraineni, polonezi, evrei, unguri şi romi au cântat muzică tradiţională şi au dansat pe ritmuri învăţate de la strămoşii lor.
În cadrul celei de-a 15-a ediţii a festivalului, reprezentanții etniilor și-a prezentat care mai de care tradiţiile specifice regiunii în care s-au născut.
Comunităţile etnice au pregătit bucate tradiţionale, printre care sarmale, colţunaşi şi plăcinte.
Totodată, au fost organizate expoziţii de carte în limbile materne ale minorităţilor naţionale, de artă şi artizanat.
"Am venit la festival să ne prezentăm organizaţia noastră și corul format recent. Ne promovăm oamenii noștri pentru că avem o diasporă mică", a spus un vizitator.
"Este un eveniment foarte important în viaţa culturală a Republicii Moldova. Este o sărbătoare care uneşte toate popoarele conlocuitoare din Moldova", susţine un bărbat.
Prezent la eveniment, preşedintele PDM, Marian Lupu, a spus că prin astfel de manifestări minoritățile etnice sunt încurajate să-şi păstreze specificul şi valorile şi, în acelaşi timp, să conveţuiască în armonie.
"Este o bogăţie pentru noi şi este un prilej de mândrie pentru toţi. De fapt prin această diversitate etnoculturală se îmbogăţeşte puternic tezaurul nostru cultural. Acest eveniment este foarte important care vine să contribuie la consolidarea armoniei interetnice în Republica Moldova", a spus Marian Lupu.
La eveniment au participat 45 de organizaţii etnoculturale.
- Fără secrete culinare la Festivalul Etniilor. Vezi cu ce delicii au fost întâmpinaţi oaspeţii VIDEO
- Timofti, Filat, Lupu şi Chirtoacă la Festivalul Etniilor. Au gustat din bucate şi băuturi alese VIDEO
- Festivalul etniilor la Taraclia: Bucate tradiţionale şi costume naţionale au fost prezentate publicului (VIDEO)
- Festivalul etniilor la Chişinău: Reprezentanţi ai 48 de minorităţi naţionale vor participa la eveniment
- Muzică, dansuri şi voie bună în centrul capitalei. Mai mulţi politicieni au închinat câte un pahar cu vin şi s-au avântat în horă (VIDEO)
- Diversitatea care ne uneşte. La Chişinău a avut loc Festivalul Etniilor (VIDEO)