Uniunea Europeană a acordat Ucrainei un plan de acţiuni pentru anularea regimului de vize
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei „planul de acţiune” pentru anularea regimului de vize. Documentul aprobat la summitul UE-Ucraina de la Bruxelles este o listă cu condiţii precise pe care Kievul trebuie sa le îndeplinească înainte ca UE sa-şi deschidă porţile. Numeroşi experţi spun că este o victorie diplomatică pentru preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici.
Planul de acţiuni a fost salutat atât de către preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy cât şi de cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a exprimat în repetate rânduri dorinţa ţării sale de a se integra în Uniunea Europeană şi de a construi un parteneriat strategic cu Europa. Uniunea Europeană nu recunoaşte, deocamdată, statutul de candidat al Ucrainei şi nici nu a inclus-o pe lista statelor potenţiale.