Uniunea Europeană a aprobat un PLAN de combatere a ştirelor false pe Internet
Liderii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană au aprobat un plan comun menit să stopeze ştirile false pe internet.
Oficialii, reuniţi la Summitul UE de la Bruxelles, au declarat că măsurile trebuiesc luate de urgenţă pentru a împiedica orice dezinformare şi implicare străină în alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.
Cea mai mare ameninţare o reprezintă hackerii ruşi, care în ultimii ani s-au implicat atât în scrutinele desfăşurate în Europa, cât şi în cele din Statele Unite.
De monitorizarea şi semnalizarea dezinformărilor de pe internet se va ocupa Serviciul European de Acţiune Externă.
Pentru că volumul de lucru va creşte considerabil în următoarea perioadă, fondurile acordate instituţiei vor fi majorate de la 1,9 milioane de euro în 2018, la cinci milioane pentru anul viitor.
- Franţa se opune renegocierii Acordului dintre UE şi Marea Britanie pe tema Brexit
- Scrisoarea emoţionantă a unei fetiţe pentru Moş Crăciun. Ce i-a cerut micuţa moşului
- Liderii europeni au prelungit cu şase luni sancţiunile împotriva Rusiei
- Liderii Uniunii Europene cer acţiune urgentă împotriva dezinformărilor pe Internet