Uniunea Europeană ar putea suplimenta sprijinul financiar oferit sectorului energetic din Republica Moldova
Embed:
Uniunea Europeană ar putea suplimenta sprijinul financiar oferit țării noastre pentru sectorul energetic. Discuții pe această temă au purtat ministrul Economiei, Andrian Candu, și comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.
Oficialii s-au întâlnit în cadrul celei de-a 12-a reuniuni a Consiliului Ministerial al Comunității Energetice, care s-a desfășurat la Kiev. Ei au discutat despre asigurarea securității energetice în Europa, în contextul răcirii relațiilor cu Rusia.
Cei doi oficiali au ajuns la concluzia că, în aceste condiții, este necesară implementarea în Moldova a celui de-al treilea pachet energetic.
- Moldova va primi peste 11 milioane de euro din partea UE pentru reformarea sectorului energetic
- Consolidarea cooperării economice dintre Moldova şi Israel a fost discutată de Adrian Candu şi Silvan Shalom
- Ministrul Economiei, Andrian Candu, participă la Consiliul Ministerial al Comunităţii Energetice de la Kiev