"Uniunea Europeană are anumite scopuri politice în Moldova şi de aceea închide ochii la unele lucruri"
Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, trebuia să fie mai ferm în discursul său rostit în Parlamentul de la Chişinău şi să ceară explicaţii deputaţilor în ceea ce priveşte implemntarea reformelor. Opinia aparţine unor analişti şi a fost exprimată în această seară la emisiunea Fabrika. Pe de altă parte, alţi analişti susţin că vizita lui Mignon la Chişinău are importanţă pentru scoaterea Moldovei de sub monitorizarea APCE.
Analistul politic Valentin Dolganiuc consideră că Jean-Claude Mignon trebuia să ceară anumite explicaţii de la reprezentanţii actualei guvernări.
"De ce domnul Mignon nu a cerut ca Procuratura să fie reformată. Procuratura încă nu şi-a ocupat locul ei în justiţie. Uniunea Europeană are anumite scopuri politice în Moldova şi de aceea închide ochii la unele lucruri", a spus analistul.
Analistul Igor Boţan consideră că toţi parlamentarii au rămas mulţumiţi de prestaţia lui Mignon, în special preşedintele Parlamentului, întrucît preşedintele APCE a venit în Moldova pe filiera Legislativului.
"Discursul a fost unul normal. Este foarte important când reprezentantul Consiliului Europei vine la Chişinău. Cred că şi comuniştii au rămas mulţumiţi. În ultimii ani, comunişti au acuzat europenii de duble standarde. Mignon nu s-a lăsat prins în capcana comuniştilor. Este importantă această vizită dacă Moldova va fi scoasă de sub monitorizare APCE", a spus Igor Boţan.
Pe de altă parte, analistul politic Viorel Cibotaru consideră că deputaţii comunişti au întrecut măsura atunci când i-au adresat întrebări preşedintelui APCE. "Mignon ar trebui privit ca o personalitate importantă, dar nu covârşitoare. Abordarea comuniştilor nu este una politicoasă. Preşedintele APCE a venit cu un mesaj festiv. Vizita lui Mignon a arătat într-o lumină favorabilă Parlamentul de la Chişinău, s-a văzut cine face ceva pentru integrare europeană", a spus analistul.
Analistul Alexei Tulbure crede că vizita lui Mignon la Chişinău nu a fost de bun augur. "Data trecută când a fost în Moldova, a fost închis NIT-ul. Aceste vizite sunt importante din punct de vedere al Consiliului Europei în rolul de promotor de consolidare a democraţiei. El a ratat această ocazie la Chişinău. Noi avem vizită după vizită, dar lucrurile nu se schimbă. Această vizită este una nereuşită", a spus analistul.
Publika.md precizează că Jean-Claude Mignon s-a aflat într-o vizită oficială în ţara noastră pentru trei zile. Preşedintele APCE a ţinut un discurs în Parlament.
Oficialul european a acceptat să răspundă şi la întrebările deputaţilor comunişti, care i-au adresat mai multe întrebări legate de închiderea postului de televiziune NIT, dar şi de interzicerea simbolurilor comuniste: secera şi ciocanul. Oficialul european nu a putut spune când Moldova va fi scoasă de sub monitorizarea APCE, menţionând că Moldova trebuie să continue reformele.
- Preşedintele APCE la întrevedere cu Nicolae Timofti: UE trebuie să devină atractivă pentru cetățenii moldoveni de pe ambele maluri ale Nistrului
- Jean-Claude Mignon a ţinut un discurs în plenul Parlamentului. Ce le-a recomandat preşedintele APCE deputaţilor moldoveni
- Ecourile vizitei preşedintelui APCE în Moldova. Ce au înţeles deputaţii de la Chişinău că trebuie să întreprindă LIVE TEXT Fabrika