Uniunea Europeană, lider printre partenerii de dezvoltare ai Moldovei, potrivit unui sondaj
Uniunea Europeană este lider printre partenerii de dezvoltare ai Moldovei, care oferă o asistenţă financiară considerabilă Chişinăului. De această părere sunt cei mai mulţi moldoveni chestionaţi în cadrul unui nou sondaj realizat de IMAS. Pe locul al doilea s-a clasat Rusia, urmată de România. Chiar dacă majoritatea moldovenilor recunoaşte aportul comunităţii europene, opţiunile proest sunt mai evidenţiate.
Întrebaţi care dintre partenerii de dezvoltare acordă ţării noastre cea mai mare asistenţă 58 la sută dintre cei chestionaţi au indicat Uniunea Europeană. 19 la sută sunt de părere că cel mare ajutor îl oferă Federaţia Rusă, iar şase la sută consideră că România este cel mai generos partener de dezvoltare. Statele Unite au acumulat trei procente din opţiuni.
De asemenea, fiecare al doilea moldovean a evaluat pozitiv proiectele europene, în timp ce 21 la sută au declarat contrariul.
Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum, pentru Uniunea Eurasiatică ar vota 51 de procente, iar pentru aderarea la Uniunea Europeană - 49 la sută.
Sondajul a fost realizat la comanda Partidului Democrat, în perioada 22 iunie-9 iulie. În cadrul acestuia, au fost chestionaţi 1.111 persoane din 67 de localităţi. Marja de eroare este de trei procente.
Actualitate