Uniunea Europeană și OMS au donat paturi și monitoare pentru spitalele din țară
Uniunea Europeană și OMS au donat paturi și monitoare pentru pacienții secțiilor Terapie Intensivă. Este vorba despre 25 de paturi și 25 de monitoare. Acestea au fost repartizate în 12 spitale raionale ale țării.
"Au fost procurate 25 de paturi de Terapie Intensivă pentru spitalele din țară, inclusiv pentru spitalele din prima linie, pentru a face față situațiilor complicate, cu victime în masă", a declarat Miljana Grbic, reprezentantul OMS în Moldova.
"UE susține sistemul de sănătate publică a Republicii Moldova. A acordat sprijin atât înainte de pandemie, cât și în faza activă a pandemiei", a spus Victoria Neaga, manager de proiect în cadrul Delegației UE în Moldova.
"Echipamentele pe care le-am primit astăzi ne vor ajuta foarte mult să gestionăm mai corect și mai rapid fluxul de pacienți. Ne va ajuta să îmbunătățim calitatea actului medical", a menționat Iurie Osoianu, directorul spitalului raional Fălești.
În perioada pandemică, UE și statele membre au livrat echipament medical și de protecție în valoare de peste 21 de milioane de euro și peste un milion de vaccinuri.