Uniunea Europeană va oferi asistență financiară Republicii Moldova pentru reformarea justiției
Uniunea Europeană va oferi asistență financiară Republicii Moldova pentru reformarea justiției. Săptămâna trecută, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru negocierea și semnarea Acordului dintre țara noastră și UE privind participarea Republicii Moldova la Programul „Justiție”.
Documentul are drept scop consolidarea, stimularea și extinderea relațiilor de cooperare în domeniul justiției dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Astfel, se va pune accent pe statul de drept, inclusiv independența și imparțialitatea sistemului judiciar.
Programul „Justiție” oferă finanțare pentru formarea judecătorilor și a altor practicieni în domeniul dreptului. Acesta este destinat, în primul rând, autorităților naționale, care ar putea aplica pentru proiecte în domeniul reformei justiției, dar și organizațiilor societății civile.
Pentru perioada 2021 – 2027, Programul „Justiție” dispune de o finanțare de 305 milioane de euro. Totodată, peste 40 de milioane de euro din întreaga sumă sunt destinate pentru finanțarea proiectelor în anul 2024.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!