Uniunea Europeană vrea să întărească lupta împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor
Comisarul european a declarat în cotidianul german Die Welt că doreşte o "luptă mai eficace" împotriva pedofiliei, în special printr-o cooperare mai strânsă cu companiile de internet.
"De la începutul pandemiei de COVID-19, cererea de conţinuturi care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor a crescut cu 30% în unele state membre", a subliniat Johansson.
Noul plan, care potrivit comisarului european va fi prezentat "în curând", prevede crearea unui nou centru al Uniunii Europene pentru a ajuta ţările "să ancheteze, prevină şi combată abuzurile sexuale împotriva copiilor" şi să faciliteze schimbul de informaţii".
"Avem nevoie de strategii de prevenţie", dar acest lucru nu este suficient, pentru că trebuie în acelaşi timp "să aplicăm şi legile atunci când sunt încălcate şi să arătăm că valorile noastre au câştig de cauză, atât pe internet cât şi în viaţa reală", a subliniat ea.
Experţii au tras în repetate rânduri semnale de alarmă în ce priveşte situaţia copiilor vulnerabili, care au stat închişi în case în timpul izolării, la latitudinea autorilor de abuzuri şi lipsiţi de posibilitatea de ajutor din exterior.
Totodată, milioane de copii au petrecut mai mult timp online în această perioadă, ceea ce i-a expus riscul de a deveni ţinta pedofililor.
Sâmbătă, poliţia din Munster (vestul Germaniei) a anunţat arestarea în diferite regiuni germane a 11 persoane bănuite că au abuzat sexual minori şi au filmat faptele.
Într-o ascunzătoare a unuia dintre suspecţi, un tânăr de 27 de ani originar din Munster, au fost găsiţi circa 500 terabiţi de date, inclusiv înregistrări video şi fotografii. Anchetatorii au identificat cel puţin trei copii, cu vârsta 5, 10 şi 12 ani, ca făcând parte dintre victime, scrie agerpres.ro.